Barbu Stefanescu Delavrancea (11 aprilie 1858 - 29 aprilie 1918) a fost un scriitor, orator si avocat roman, membru al Academiei Romane si primar al Capitalei. Este tatal pianistei si scriitoarei Cella Delavrancea, precum si al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din tara noastra.
Prozator si dramaturg, gazetar, avocat si orator, cu vocatia perceperii evenimentelor politice si culturale in cele mai profunde sensuri ale acestora, lansat in politica, ajunge in 1899 primar al Bucurestilor. Ramane in literatura, insa, intai de toate prin Hagi-Tudose si prin trilogia dramatica moldoveneasca.
Dupa ce incepe sa publice versuri in ziarul Romania libera, in 1878 publica primul sau volum, placheta de poezii Poiana lunga. In 1882, Barbu Delavrancea isi trece examenul de licenta la Facultatea de Drept din Bucuresti, cu teza de licenta in drept Pedeapsa, natura si insusirile ei, pe care o publica in acelasi an, semnata Barbu G. Stefanescu.
La 12 mai 1912, ca o apreciere a intregii sale activitati de prozator si dramaturg, scriitorul este ales membru al Academiei Romane, urmand sa rosteasca, peste un an, alocutiunea omagiala. In sedința festiva in fata plenului intrunit Delavrancea rosteste discursul Din estetica poeziei populare, care va avea un ecou deosebit in lumea literara.
Dintre lucrarile sale, reamintesc: Nuvele și povestiri, Sultanica, Apa si foc, Sorcova, Odinioara, De azi si de demult, Parazitii, Trubadurul, Hagi-Tudose, Domnul Vucea, Razmerita basmele Neghinita, Norocul dracului, Mos Craciun, Palatul de clestar, proza poetica Nu e giaba cafea, Sadi-el-Mahib, Fanta-Cella dar si Trilogia Moldovei: Apus de soare, Viforul, Luceafărul si Hagi Tudose.
Bustul prezentat astazi ce l-am intalnit in Parcul Kiseleff, aproape de intersectia Soselei omonime cu strada Arh Ion Mincu a fost realizat de catre Corneliu Medrea in anul 1920.
Comentarii