Ion Luca Caragiale (1 februarie 1852 - 9 iunie 1912) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic si ziarist roman, de origine greaca. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg roman si unul dintre cei mai importanti scriitori romani.
Inceputul activitătii jurnalistice a lui Caragiale poate fi datat, cu probabilitate, in luna octombrie 1873, la ziarul Telegraful, din Bucuresti, unde a publicat rubrica de anecdote intitulata Curiozitați. Apropierea de ziaristica este confirmata odata cu colaborarea la revista Ghimpele, unde si-ar fi semnat unele dintre cronici cu pseudonimele Car si Policar, in care sunt vizibile vioiciunea si verva de buna calitate. Numele intreg ii apare la publicarea la 1 octombrie 1874 a poemului Versuri in Revista contemporana. In august 1877, la izbucnirea Razboiului de Independenta, a fost conducator al ziarului Natiunea romana, scos la propunerea publicistului francez Frederic Dame.
A fost numit, prin decret regal, revizor scolar pentru judetele Suceava si Neamț. In 1882, a fost mutat, la cerere, in circumscriptia Argeș - Valcea. Din 1896, a colaborat sub pseudonimele Ion si Luca la revista umoristica Lumea veche. La Ziua a scris articole politice si un reportaj la moartea lui Alexandru Odobescu. A condus, din 1896, Epoca literara, supliment al ziarului Epoca. In Convorbiri critice si in Timpul si-a publicat piesele de teatru. Cand Slavici si Cosbuc au inceput publicarea revistei Vatra (1894), Caragiale s-a aflat printre principalii colaboratori. Din 1895 si pana in 1899 a colaborat la revistele: Gazeta poporului, Epoca, Drapelul, Povestea vorbei, Lumea veche, Adevarul, Foaie interesanta, Literatura si arta romaneasca, Pagini literare.
In ianuarie 1893, retras din ziaristica de la sfarșitul anului 1889, Caragiale a infiintat revista umoristica Moftul roman, subintitulata polemic „Revista spiritista nationala, organ pentru raspandirea stiintelor oculte in Dacia Traiana”.
Caragiale a fost si director al Teatrului National din Bucuresti dar nefiind sprijinit de cativa mari actori dramatici ai timpului (Aristizza Romanescu, Grigore Manoilescu si Constantin Nottara) si „sabotat” de unele ziare bucurestene, Caragiale s-a văzut nevoit sa demisioneze in 1889, inainte de inceperea stagiunii urmatoare, dupa ce dovedise, totusi, evidente resurse de organizator si o nebanuita energie.
In anul 1903 a avut o incercare de a se muta la Cluj, insa in luna noiembrie si-a stabilit domiciliul provizoriu la Berlin unde se stabileste definitiv doi ani mai tarziu si unde moare la 9 iunie 1912.
Aceasta statuie, opera lui Constantin Baraschi a „zacut” pana în anii ’90 in curtea Editurii Cartea Romaneasca, unde fusese adusa de scriitorul Marin Preda. După 1990 a fost preluată de Primaria Capitalei, care a instalat-o în dreptul casei in care a locuit Caragiale, pe strada Maria Rosetti nr. 4, unde se află si astazi.
Comentarii